
Alimentația în sezonul rece – articol actualizat pe 11 noiembrie 2026
Sezonul rece – care cuprinde toamna târzie, iarna și începutul primăverii – aduce schimbări semnificative în metabolismul și nevoile nutriționale ale organismului. Temperaturile mai scăzute, zilele mai scurte și nevoia de odihnă mai mare cer o adaptare a hranei, ca să ne păstrăm sănătatea și echilibrul.
Alimentația în sezonul rece pe scurt
Iarna, corpul are nevoie de hrană caldă, grasă și densă în nutrienți: supă de carne și ciorbe, tocănițe gătite lent, grăsimi animale, ouă, organe, alimente fermentate și condimente care încălzesc. Salatele reci și legumele crude le lăsăm pentru vară. Așa protejăm mucoasele intestinale, pulmonare și nazale de uscăciune și ne susținem imunitatea, care stă în mare parte în intestin.
Importanța alimentației echilibrate iarna
Din perspectiva ayurvedică, iarna este caracterizată de frig, uscăciune și vânt, iar ca să contrabalansăm aceste elemente e esențial să consumăm alimente calde, grase și hrănitoare. O alimentație potrivită sezonului rece susține digestia, circulația sângelui și sistemul imunitar. Excesul de alimente crude și reci în această perioadă poate încetini digestia, favorizând balonarea, anxietatea și lipsa de concentrare.
Cum ne menținem sănătatea în timpul iernii
Iarna aduce uscăciune în piele, sinusuri, articulații și chiar în tractul digestiv. Dacă nu compensăm această uscăciune prin alimentație și obiceiuri potrivite, corpul poate deveni mai vulnerabil la boli și disconfort.
Când peretele intestinal devine prea uscat, digestia încetinește și pot apărea gaze, balonare și toxicitate crescută. Mai mult, cum cea mai mare parte a sistemului imunitar se află în intestin, o mucoasă intestinală sănătoasă este crucială pentru imunitate. În mod similar, când tractul respirator se usucă, organismul produce exces de mucus ca să compenseze, ceea ce poate favoriza infecțiile bacteriene și virale.
Alimente esențiale pentru sezonul rece
1. Proteine de calitate
Proteinele sunt esențiale pentru regenerarea și fortificarea corpului. Cele mai bune surse în sezonul rece sunt:
- carne de calitate superioară și supa de carne
- lactate și ouă din surse sigure
- nuci și semințe activate (ca să scadă antinutrienții)
- polen crud, iaurt, chefir, brânzeturi din lapte crud
2. Grăsimi sănătoase
O alimentație mai bogată în grăsimi ajută la menținerea temperaturii corpului și protejează mucoasele intestinale, pulmonare și nazale. Cele mai bune surse:
- grăsimi de origine animală (din surse de calitate, de preferat de la animale crescute pe pășune): untură, seu, unt
- gălbenușuri de ou
- ghee
- ulei de măsline extravirgin, avocado, ulei de cocos
3. Alimente fermentate
Fermentația este o metodă tradițională de conservare și susține flora intestinală, întărind imunitatea. Consumă zilnic cantități mici de:
- varză murată și zeama ei
- iaurt și chefir de casă
- brânzeturi fermentate
- kvas de sfeclă și tonic de varză
4. Legume rădăcinoase
Sfecla, morcovii, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel și țelina sunt bogate în fibre, minerale și vitamine. Sunt perfecte pentru supe și tocănițe, aducând energie și nutrienți în sezonul rece.
5. Fibre solubile
Fibrele solubile lubrifiază și protejează pereții intestinali împotriva uscăciunii. Surse excelente:
- rădăcinoasele
- nucile și semințele, preparate corect prin germinare și, opțional, fermentare
- linte, mazăre uscată, fasole albă, preparate corect
- fructe bogate în pectină (mere, pere, gutui), mai ales coapte
6. Surse de fier
Fierul este esențial pentru circulația sângelui și prevenirea anemiei. Cel mai bine absorbite sunt sursele de origine animală:
- ficatul de vită și alte organe
- carnea roșie
Alimentația în sezonul rece și dieta GAPS
Iarna și dieta GAPS (Gut and Psychology Syndrome) merg mână în mână: supa de carne, tocănițele, grăsimile animale și alimentele fermentate sunt exact hrana de care corpul are nevoie în frig. Supa de carne vindecă și sigilează colonul și mucoasele digestive, iar iarna e regina mesei. Vezi Supa de carne – fundamentul unui intestin sănătos.
Dacă ții dieta GAPS, câteva alimente din lista generală de iarnă le lași deoparte: cerealele (ovăzul, orzul, terciurile de cereale, chiar și germinate), cartofii dulci și leguminoasele cu amidon. Din leguminoase, în dieta GAPS completă rămân doar lintea, mazărea uscată, fasolea albă și fasolea verde, înmuiate și fermentate corect. Mai multe în Ce este dieta GAPS și pentru cine este potrivită.
Gătitul în sezonul rece
Iarna este momentul ideal pentru preparate gătite lent, dense și nutritive.
🥘 Opțiuni recomandate:
- supe și ciorbe dense, pe bază de supă de carne
- tocănițe
- legume coapte, cu grăsime animală
- (în afara GAPS) terciuri calde din cereale germinate și fermentate
🚫 Evită:
- salatele reci și legumele crude (roșii, castraveți)
- lactatele în exces, în caz de infecții respiratorii
- carbohidrații rafinați, zahărul și dulciurile procesate
Despre de ce iarna nu e anotimpul salatelor am scris și în Iarna nu este despre salate: ghidul densității nutritive pentru imunitate.
Condimente și plante benefice
Condimentele care încălzesc corpul și susțin digestia sunt esențiale iarna:
- scorțișoară, cuișoare, ienibahar, anason
- chimen, coriandru, chili, piper
- ghimbir, turmeric
Rețetă de ceai pentru iarnă
Amestecă în proporții egale: ienibahar boabe, semințe de fenicul, piper, cuișoare, cardamom și bețe de scorțișoară zdrobite. Fierbe 1 lingură din amestec în 500 ml de apă timp de 10 minute. Poți adăuga ghimbir proaspăt sau coajă de portocală bio.
Suplimentarea în sezonul rece
Pentru susținerea imunității și a energiei, eu recomand:
- vitamina C lipozomală – 2–3 g pe zi în caz de infecții
- uleiul de ficat de cod fermentat, pentru vitaminele A și D3
- beta-caroten și vitamina E din surse naturale, ca fructele de pădure și cătina
- băuturi probiotice: chefir, tonicurile de varză și sfeclă, kvasul
Când vine totuși o răceală, citește Remedii naturale pentru răceală și gripă și Binecuvântează răceala comună!.
Întrebări frecvente despre alimentația în sezonul rece
Supă de carne și ciorbe, carne cu grăsime, organe (mai ales ficat), ouă, unt și untură, alimente fermentate (varză murată, chefir) și condimente care încălzesc, ca ghimbirul și scorțișoara.
Pentru că mâncarea crudă și rece încetinește digestia în sezonul rece și poate da balonare. Iarna, legumele se mănâncă mai bine gătite, în supe și tocănițe, cu grăsime.
Grăsimile animale de la animale crescute pe pășune (untură, seu, unt, ghee) și gălbenușurile de ou. Ele țin de cald, hrănesc și protejează mucoasele de uscăciune.
Nu. În dieta GAPS cerealele se scot, inclusiv ovăzul și orzul. Micul dejun cald de iarnă poate fi supa de carne, ouăle cu grăsime sau clătitele din unt de nuci.
Surse
- Natasha Campbell-McBride, Gut and Physiology Syndrome (supa de carne, grăsimile animale, alimentele permise în dieta GAPS)
- Elson M. Haas, Staying Healthy with the Seasons (alimentația pe anotimpuri)
- Vasant Lad, The Complete Book of Ayurvedic Home Remedies (perspectiva ayurvedică asupra iernii)
Alege cu grijă alimentele, gătește-le corect și susține-ți organismul cu suplimente naturale, ca să treci prin iarnă cu vitalitate! Rețete de iarnă găsești în Rețete GAPS.
Ajutor gratuit: ghidul „Primii 3 pași pentru digestie” și contul meu de Facebook, unde postez zilnic.
Monica Anton-Neaga — Tehnician nutriționist acreditat · GAPS Coach certificat (Gut and Psychology Syndrome)
Informațiile din acest articol au scop educativ și nu înlocuiesc consultul medical.